Stol de dureri...

... De-ar fi...

Ei nu! Ci du-te, blând vis înaripat

Știu, zarea purpurie în dor te-a întrupat,

Crăiasa nopții, mândra cu tortul de argint,

Poiana sclipitoare sub bobi de mărgărint

Și lacu-n solzi de valuri... și freamătul din crâng... Și umbre șoptitoare din plopii cari plâng...

Dar, visule, tu pusnic, tu dorul meu pribeag, De-atunci trecut-a vreme!... O fi poate și-un veac! Iar eu n-avusei parte din câte le-am visat, Mă vezi și până astăzi, tot gând îndurerat Tu vrei lumină-n cale-mi, drag visul meu de ieri Dar cum răzbate-ai oare tot stolul de dureri?