Poezie

De dorul altor lumi

La geamul care dă-n grădină Să veștejește-ncet în glastră Și moare arsă de lumină O drăgălașă floare-albastră.

Adusă-i din păduri bătrîne, Din țări cu umbră și isvoare, Cu primăvară ce rămîne Mereu și veselă și-n floare.

În foi păstrează din frumosul Azur al cerului de sară Și ne-a adus cu ea mirosul Străin de lungă primăvară.

Și moare-aici uscată-n glastră, La focul arșiței de soare, Înstrăinata floare-albastră Din țări cu umbră și isvoare;

I-i sete de pădure-adîncă Și dor de-un vînt ușor s-o culce, De șoapta apelor sub stîncă, De primăvara veșnic dulce —

Și moare-n locul strîmt din glastră Si făr-o lacrimă de rouă Cum mor atîți pe lumea noastră Cu dorul sfînt de-o lume nouă.