Poezie
Înspre lumină
Artur Stavri · 1 min
În fundul peșterei adînci
E-un întuneric nesfîrșit;
De mult, acolo, printre stînci
Un rug de iederă-i sădit.
Dar în pietriș, ne-ncins de soare,
Lăsat pustiului hain,
Î-s albe frunzele și moare
Rîvnind lumină, cer senin.
De-abea prin stîncile-n ruină
Pătrunde-n boltă și te-nșală
Gălbuie geană de lumină:
Un fir subțire de beteală.
Se-ntinde rugul să-l ajungă
Ș-o clipă frunzile să-și scalde
În dulcea, fericita dungă
De raze vesele și calde.
Pe muchea pietrelor s-agață,
Cotește stavili — și-nainte,
Mînat de dragostea de viață,
De dorul soarelui fierbinte.
Tîrziu, dar tot i-ajung vlăstare
Sus, unde-i peștera-n ruină —
Și-nviorîndu-se răsare
La cer albastru, la lumină...
................................