Poezie

Înspre lumină

Artur Stavri · 1 min
În fundul peșterei adînci E-un întuneric nesfîrșit; De mult, acolo, printre stînci Un rug de iederă-i sădit.
Dar în pietriș, ne-ncins de soare, Lăsat pustiului hain, Î-s albe frunzele și moare Rîvnind lumină, cer senin.
De-abea prin stîncile-n ruină Pătrunde-n boltă și te-nșală Gălbuie geană de lumină: Un fir subțire de beteală.
Se-ntinde rugul să-l ajungă Ș-o clipă frunzile să-și scalde În dulcea, fericita dungă De raze vesele și calde.
Pe muchea pietrelor s-agață, Cotește stavili — și-nainte, Mînat de dragostea de viață, De dorul soarelui fierbinte.
Tîrziu, dar tot i-ajung vlăstare Sus, unde-i peștera-n ruină — Și-nviorîndu-se răsare La cer albastru, la lumină... ................................

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere