Poezie

Fata morarului

Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vâjâie-n vânt, Iar roata se-nvârte nebună! Eu stau la covată și cânt, Dar singură nu știu ce cânt, Și-n ochii mei lacrimi s-adună.

Așa-i de-ntuneric afară! Din cer un iad până-n pământ. Eu cânt tot un cântec d-aseară Și-așa mi-e de silă să-l cânt, Și tremur și n-aș vrea să-l cânt, Și-l tac, dar nevrând îl cânt iară!

O, stânge-te, lampă, te stânge! Că brâul de-ncins mi-a fost lung, Dar brâul meu astăzi mă strânge, La copcii cu greu îl ajung! Așa de cu greu îl ajung, Și-n copcii el trupul mi-l frânge!

Dormi, mamă, dormi, draga mea mamă, Să nu-ntrebi de ce nu dorm eu! Obrazul ascuns sub năframă E martur păcatului meu. E martur amarului meu: Tu n-ai băgat încă de seamă!

Sub plopii rari apele sună, Și plopii rari vâjâie-n vânt, Scot hohote parcă să-mi spună, În râs, ce nemernică sânt! Ce rea, ce nemernică sânt, Iar apele-mi strigă: Nebună!

O, macină grâul mai bine Și-nvârte-te, roată, mereu! Că lumea se-nvârte cu mine, Și vreu, și eu nu știu ce vreu! Ba lasă, că știu eu ce vreu: Aș vrea să fiu, roată, supt tine!