Golia ticălosul — George Coșbuc

La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii, Și-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor, Iar Golia, el plecat-a din faptul dimineții Prin vale să-și reverse din lături călăreții Ca vânturi iuți ce scurmă și-mpart cumplitul nor.

Iar când veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au românii cu miile, ca unul O lamur-a Moldovei prin sutele de ani! Dar Golia ticălosul alt gând avea cu soții, Și-n suliți ridicându-și căciulele cu toții Lăsând câmpia noastră trecură la dușmani.

O clipă stete vodă cu inima trăsnită. Întors apoi, strigat-a spre oastea-nmărmurită, Pe Golia arătându-l cu pumnii, cu-amândoi: Oșteni ai țării mele! priviți-l cum se duce, El vinde sfânta țară și vinde sfânta cruce, Mă vinde, ticălosul, pe mine și pe voi!

Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii. Să dați fără de milă, că-i inimă de fiară! Să piară-acum pământul! Moldova-ne să piară, Dar Golia-ntâi de toate să piar-acum, copii!

Și nu vedeau românii nici moartea cum le iese În drum, și nici potopul de turci ce-i încinsese, Vedeau numai pe Golia, pe scosul lor din minți. Și neputând mai iute să-l stingă de pe lume Rosteau cu glasul urii bicisnicul său nume Prin gemete scrâșnite strivindu-i-l în dinți.

O, Golia, tu! pândit-ai așa de-amară vreme Dar toate ale țării și plângeri și blesteme Ajungă-te de-a pururi, și n-ai mai fi trăit! Dar iată-le, pornite din suliți și din gură Smintiții tăi la Cahul câinește-aici căzură, Căzuși și tu, mișele, tu cel ce i-ai smintit!

Călcau spahiii-n goană pe barba ta bătrână, Iar pumnii-n loc de aur strângeau în ei țărână Și-n gură-ți s-adunase și sânge și pământ, Să-nece-n tine, Golio, mai repede suflarea! Așa sfârșit să aibă în veci de veci trădarea, Iar lupii fie-i preoți și gura lor mormânt!

Adânc în noaptea nopții și-n Iadul cel din urmă În care-al iernii viscol suflarea nu și-o curmă Nicicând, stau prinși în gheață ai lumilor mișei: Grozavă li-e durerea, și vecinică li-e truda De-a stânga țipă Cain, de-a dreapta urlă luda, Iar tu, tu goale Golio, te vaieți între ei!