Gramatica și medicul — George Coșbuc

Odată îmi trimise un medic renumit

Pe fiu-său la școală pe două luni, cu dorul Să fac din el gramatic și retor, căci feciorul Isteț era la vorbă și gând, un îndrăcit, Da-n lună cu piciorul.

În școală eu, firește, voind să-l introduc În taină de gramatici, încep cu poezia; Iau versul Iliadei: Să-mi cânți, muză mânia, Căci ea pe mulți trimite la iad, apoi apuc Să-i spun ce-i prozodia.

Deseară, când băiatul se duce la părinți, El spune ce-i prin școală și prinde să recite: Să-mi cânți, muză mânia, căci ea pe mulți trimite La iad; vestitul doctor a prins să criște-n dinți Ca cei scoși din sărite.

Atâta i-a fost școala baiatului; de-atunci El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne Ținea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci Ca versul să-i îndemne.

Trecură zile multe, și-odată mă-ntâlnesc Cu doctorul pe stradă; fățiș venind spre mine, El râde, mă salută, poftindu-mi bani și bine, Eu resalut, și dânsul cu glasul prietenesc Mi-a zis șoptind în fine:

Mulțam de ostăneală! Tu vrei să-nveți pe fiu În ce mod se trimite la iad? Să plătesc taxă La școală? Dar acasă nu pot să-i dau eu praxă? Pe mulți trimit, amice, la iad! Deși nu știu Nici boabă de sintaxă!