Groparul

El cântă, să-i treacă din vreme, săpând, Și lucru mai spornic să-i pară, Și galbene oase le-aruncă pe rând Din groapă pe lutul de-afară; De câte ori însă aruncă vrun os, Găsește vro glumă și-o vorbă pe dos Să râdă de bietele oase.

O hârcă el scoate din negrul pământ, Dar, nearuncând-o bine, Ea cade de-afară de-a dura-n mormânt, — „Ce-i, hârco? E taratoru-n tine? De-ți place șederea cu viii la sfat, Haid', vino vreodată-n plimbare prin sat!” Iar hârca răspunse: — „La noapte!”

Groparul se nălță deodată-nlemnit Și-i piere răsufletu-n gură. Se uită. Nu-i nimeni. Dar cine-a vorbit? Căci limpezi cuvintele fură: „La noapte!” Rostite puternic și rar — Și-așa fioroase și reci i se par Și sapa, și lutul, și groapa.

El lasă lopata și sapa-n mormânt Și lucrul negata și-l lasă. La nimeni pe cale nu spune-un cuvânt, Nu spune nevestei acasă. El pleacă-ntr-o parte, se-ntoarce-napoi; Și scapătă ziua, se-ntunec-apoi, Și-i noapte, și-n pat el așteaptă.

Alunecă ușa deodată-n țâțâni Și-n prag un schelet se ivește. Îi scapără ochii, și mișcă din mâini, Și capul îi cade și-i crește. Iar oasele-i toate, mișcându-se rar, Pe unde se-ncheie mai mucede par Și sună ca sloii de gheață.

— „E frig în morminte, dar tu ne-ai iubit Și-ai zis să te caut odată. Ce bine-i cu viii și iat-am venit, Căci morții au vorbă jurată!” Groparul întinde, de groază cuprins, O mână spre oase, dar brațul întins Se-ncurcă prin recile oase.

El țipă, se scoală, și repede-acum Luând într-o mână toporul, Împinge scheletul din casă pe drum Și trage pe ușă zăvorul. Iar mortul de-afară: — „Nebune ce ești! Pe unul cel singur degeaba-l gonești, Că mii eu chema-voi cu mine!”

Trezită de țipet, din pat a sărit Și-aprinse-un opaiț nevasta. — „Feritu-ne-a Sfântul și nu ne-a ferit!” Ce vorbă ciudată fu asta? Își vede bărbatul cu ochii-ncruntați, Stând strajă la ușă și-n pumnii-ncleștați, Gătit de lovire toporul.

Îl strigă pe nume. Se uită-napoi Spre strigăt și lasă să-i cadă Toporul din mână, și-n tremur apoi În colț el se strânge grămadă. Ca unul ce-așteaptă cu groază, stă-n loc — Atunci, la fereastră, deodată poc, poc, S-aude-o bătaie de-afară.

Sunt mulți, sunt o sută, și alții-s pe drum, Vin miile-acum să s-adune! El joc își bătuse de dânșii, și-acum Puternicii vin să-și răzbune! Spre sunet se-ntoarce groparul, grăbit, Îl vede, tresare, clipește-aiurit Și mort el rămâne grămadă.