Hafis

De știi tu, băiete, să bei și să taci, Haid' vino cu mine! Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci Ascunde-o bine, Căci mufti ne-o vede și mufti ne-o ia. Și mufti Ia urmă se pune și-o bea — Și dăm de rușine!

În strada cea strâmtă e cârciumă-n fund; Ghiaurii beau bine; Când merg eu pe-acolo, ghiaurii s-ascund, Cu spaimă, de mine. Eu beau câte-o cană, beau două, ba trei; Eu singur beau zece, de vorbă cu ei, Și-i fac de rușine.

Îmi zise ghiaurul: — „Bătrâne poet, Ia spune-mi, e bine? Eu știu cä e vinul oprit de profet!” — „Oprit e, creștine! Dar nu e mirare, că eu îl iubesc, Mirare-i că unii de-ai voștri-l hulesc, Și-aceasta-i rușine!”

Ghiaurii au haine lipite pe ei; De dânșii e bine: Bei vinul, și mufti nu-ntreabă „ce bei?” Dar alta-i la mine! Ulciorul plin, unde sa-l pot eu dosi ? Dar haina-mi e largă — mai largă de-ar fi, Că scap de rușine!

De știi tu, băiete, să bei și să taci Haid' vino cu mine; Al meu să rămâie, de-i rău ce tu faci, Și-al tău, de-i un bine! Ah, tulbure-i, Doamne, impulsul sorbet Și limpede-i vinul oprit de profet — Alah! Mi-e rușine.