Iedera

Iedera care se-ntinde Pe pământ, rămâne slabă, Toți o sfarmă cu piciorul, Și ea veștejește în grabă, Dar, când iedera se-nalță, Tot mai sus și mai umbroasă, Cine-o vede, o iubește, Lăudând-o, că-i frumoasă.

Astfel omul, când rămâne Numai pe pământ cu gândul, Toți îl ocolesc, cu mâna De departe arătându-l. Dar când omul își înalță Gândul către Cer mereu, Îl iubește toată lumea Și-i ajută Dumnezeu!