Poezie

La logodnă

M-așteaptă Nora la palat? Marcele, iute, iute! P-un cal, pe cel mai înfocat, Să fiu în trei minute! Marcel s-a dus, el a venit; La scări un cal, frumos gătit, Nechează, sare-n tropot.

Pe când steluțe-n cer apun, Trill bate drum de-a dreptul, Se duce calul, cel nebun, Cât strâmt îi pare pieptul. Menard, ca și Trill, o iubea Pe Nora; doi, iubiți de ea, Din doi s-alegi pe cine?

Frumoși și nobili amândoi, Război trebe să poarte, Și, cel ce biruie-n război, E cel iubit de soarte. Rivalii-ncruntă arma lor, Câștigă Trill acest amor, Menard e-n pat de moarte.

Hei! plângă, geamă cel murind Și mii de griji apese-l! Deasupra mea doi sori s-aprind Și-mi văd sufletul vesel! Chiar azi, haihui! eu voi chema Pe cel ce moare, hahaha, La joc, că-i azi logodna!

Mă cheamă Nora la palat, Al ei sunt pe vecie! Când n-am rival, ea mi-a păstrat Întreg amorul mie! Menard e mort; eu l-am ucis! Dar piară! Pentru-un dulce vis Aș pierde lumea-ntreagă!

Greu suflă pieptul; raze vii Apar în răsărituri, Se duce calul pe câmpii Ca-n gând, așa ca-n mituri, Dar iat-un lup! Stă roibu-n loc, Nechează, sare plin de foc Și-aleargă fuga spaimei.

În piept sta capul, coama-n vânt, Crunți aburi ies pe nară; În scări piciorul, pe pământ Un trup de conte ară Și, cum ara, de el spăriat Aleargă dublu de turbat Spre punți și porți fugarul.

Acolo stă; duc servitori În sală pe sfărmatul, Dar vai! îl fulgeră fiori Și nu-l încape patul. E Nora ea? El e Menard? Obrajii ei ca focul ard, Și ochii lui ca focul.

A fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu, Trille El azi trăiește și-i al meu! De mâine-n șepte zile Vom fi, amor în Crist jurat, Nevastă eu, și el bărbat; Azi, Trille, e logodna.

Și m-ați chemat voi, să vă fiu Eu martor fericirii? Hah, iadule, că nu-s azi viu! El crunt privește mirii, Se zvârcole ca un copil; Menard s-apropie de Trill Să-i lege rana triplă.

Pe mine vrei tu să mă legi? Menarde, tu pe mine? Dar n-ai ochi, n-ai, să mă-nțelegi C-aș rumpe azi din tine, Aș rumpe-n dinți?! Vai fugi, vai fugi, Că-mi pari vampir, că tot îmi sugi Răsufletul din suflet!

Spre Nora-ntoarce-un ochi zdrobit: Așa să-l vezi, în rană Pierind, pe cel ce l-ai iubit, Tu fiară, tu Satană! Apoi el moare blăstămând, Căci lui îi pare ca și când În râs Menard i-ar zice:

Hordou, 1886