Poezie

Lumânărica

Râd cu toții! Singur mortul Tace-așa pe loc. Vine-o fată, pune ortul Mortului pe piept, sub cruce, O sărută și se duce Să se-nșire-n joc.

Patruzeci de mâni așteaptă Focul călător: Ce primește mâna dreaptă Cealaltă mână-alungă - Vezi abia o roșie dungă Dintr-un punct în zbor.

Dar zburând, slăbește focul Aripile-i scad, Se-nguntește-ntruna locul Până n-o să mai rămână: Cui i se va stinge-n mână Țandăra de bord?

Dar ea zboară, zboară-n pace. Grabnic într-un glas Colo-n colț: - "Ei, na-ți-o, drace!" Și-ntr-aceeași clipă unul Mai din dos: - "Ei, vezi nebunul, Mi-o zvârlit-o-n nas."

- "Petre, tu? Hai, scoate banul Sună-l să-l vedem. Ce-ai tu, Petre, cu tărâmul?" - "O să-mi fie naș, cumetre." - "Las' că știm! Ești vrednic, Petre, Vrednic să te bem."

Sună banul pe comoară - Și din nou la gard Zboară, tot mai mică, zboară Ca un fulg lumânărica, Multe, multe mâni, de frica Stingerii, se ard.

Sfârâiesc făclii aprinse Lângă mort acum. Numai gâturi vezi întinse, Numai ochi pierduți cu firea, Stând ținți în urmărirea Flăcării de drum.

Iat-o, nu-i! așa-i de slabă: Dar deodată ce-i? Nu știu care drac de babă, Stând pe vatră sus, ca țapul Ca să vadă peste capul Altora femei.

S-a plecat prea mult, să vadă Și, deodată, hu! Și nu singură să cadă, A mai tras cu ea vro două - Ce să vă mai spun eu vouă Hohotul ce fu!

Haid'! S-a stins lumânărica. Zarvă-ntre femei: - "Aoleu, e la Florica!" - "Nu-i la ea; e la Ileana." Iar flăcăii trag cu geana, Râd apoi și ei.

Râd cei moși cu albe plete, Iar Ileana-i foc. Hohotește-un stol de fete, Iar nevestele s-adună; - "Vino, fă, nu fi nebună, Vezi că-i numai joc."

Și cum stă proptit în coate, Unul din bătrâni,- Cel mai mare domn pe toate, Până și pe-un fir de sare, Dacă dă cel sfânt și-l are,- Ia nuiaua-n mâni:

- "Haid', și de ți-or pune fato, Brațul după gât, O să-i răspopesc, că iat-o! Am porunci de la vlădică: Cine nu mi-o ști de frică Nu mi-o ști, și-atât!..."

De-aș putea eu spune fostul Cum a fost întreg, Meșter, neică, mi-ar fi rostul! Poate-aș isprăvi pe gheme Până mâni cam pe-astă vreme, Ei, dar nu mă leg!

Dintr-o vorbă hohot iese, Hohot dintr-un semn, Stau urcați acum pe mese, Pe cuptor, pe unde-apucă Și nevrând găsesc s-aducă Râsului îndemn.

Singur mortu-n sfânta-i pace Doarme somnul lui - Să te miri de el că tace! Iar lumânărica zboară, Râde-n drumul ei ușoară, Iat-o iar că nu-i.

Las' să doarmă-n pace mortul, Om fără noroc! Vine-o fată, pune ortul Mortului pe piept, sub cruce: O sărută și se duce Să se-nșire-n joc.

(1902)