Poezie · 1892

Noapte de vară

Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș Și din codri noaptea vine Pe furiș.

Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind.

Cu cofița, pe-ndelete, Vin neveste de la râu; Și, cu poala prinsă-n brâu, Vin cântând în stoluri fete De la grâu.

De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese Din cămin.

Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnotat.

Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit, Și prin satul adormit Doar vrun câine-n somn mai latră Răgușit.

Iat-o! Plină, despre munte Iese luna din brădet Și se nalță,-ncet-încet, Gânditoare ca o frunte De poet.

Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad.

Dintr-un timp și vântul tace; Satul doarme ca-n mormânt Totu-i plin de duhul sfânt: Liniște-n văzduh și pace Pe pământ.

Numai dorul mai colindă, Dorul tânăr și pribeag. Tainic se-ntâlnește-n prag, Dor cu dor să se cuprindă, Drag cu drag.