Nușa

— „Nușa, dormi? N-auzi cum bat? Vino și-mi deschide ușa!” — „Cine ești?”, întreabă Nușa. — „Vladu sunt, al tău bărbat.” — „Nu ești Vladu. Știu eu bine. Vladu până-n zori nu vine!”

— „Nu sunt Vladu? Nușa, taci! Nu-mi cunoști tu vorba, dragă?” — „Vorba-i a lui Vladu-ntreagă. Ei, dar poți să ți-o prefaci. Tu mă crezi că sunt ca toate; Să mă-nșeli! Dar nu să poate!”

— „Vrei să-ți jur că nu mințesc? Uite, nu-mi ajute Sfântul!” — „Ce-mi ajută jurământul? Juri și furi, și eu plătesc. Spune-mi semne, să știu bine, Vladu ești ori altul cine!”

— „Nușa, fă! Ce semn voiești? Colo-n colț pe-o masă frântă Ai în chip pe Maica sfântă.” — „Am! Dar Vladu tot nu ești! Toți cari la noi în casă Știu pe Maica de pe masă!”

— „În dulap ai, draga mea, Zece ruble-ntr-o cutie.” — „Am! Dar și cumătra știe; Și tu știi, că-ți spuse ea! Nu ești Vladu: mergi în pace, Ești șiret, nu te preface!”

— „Nu vii. Nușa? Tot nu vii? Ai un semn sub țâța dreaptă.” — „Vladule, tu ești! Așteaptă! Asta numai tu o știi!” Ea acum deschide ușa — Câte-or fi râzând de Nușa!