Poezie

O noapte pe Caraiman

Scoboară degrabă ciobanul La târlă cu oile lui. E seară pe culme, și nu-i: Se-ntunecă-ncet Caraimanul Cum nu-l mai văzui.

Stau neguri pe Jepi, pe Furnica, Și neguri pe Vârful-cu-Dor: Se lasă din umedul nor Tăcerea și noaptea și frica Pe culmile lor.

S-a stins după muceda stâncă Și ultimul roșu de-apus. Deodată, cu soarele dus, O noapte cumplită și-adâncă Se varsă de sus.

Iar alta se urcă din vale Cu spaima eternei tăceri Ah, cum a fost ziua de ieri? Grozave sunt, Noapte,-ale tale Tăcute puteri!

N-aude urechea, nu vede Nici ochiul nimic. Și de viu Tu pari îngropat în sicriu Și sufletu-n tine se crede Un pom în pustiu!

Așa înaintea creării A fost tohu-bohu, socot: Plutea peste-adânc Sevaot, Și, neștiutor al mișcării, Sta haosul tot.

Aici, în sălbatica noapte Cunoști ce e vecinic și sfânt. Ce soli ai vieților sânt O rază și câteva șoapte Pierdute de vânt!