Poezie · 1894

Pașa Hassan

Pe vodă-l zărește călare trecând Prin șiruri, cu fulgeru-n mână. În lături s-azvârle mulțimea păgână. Căci vodă o-mparte, cărare făcând, Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, Oștirea română.

Cu tropote roibii de spaimă pe mal Rup frâiele-n zbucium și saltă; Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă Și cade-n mocirlă, un val după val, Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal, Se-nchină prin baltă.

Hassan de sub poala pădurii acum Lui Mihnea-i trimite-o poruncă: În spatele-oștirii muntene s-aruncă Urlând ianicerii, prin flinte și fum, Dar pașa rămâne alături de drum Departe pe luncă.

Mihai îi zărește și-alege vro doi, Se-ntoarce și pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvârte el roată Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi, Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi Și-o vântură toată.

Hassan, de mirare, e negru-pământ; Nu știe de-i vis, ori aieve-i, El vede cum zboară flăcăii Sucevei, El vede ghiaurul că-i suflet de vânt Și-n față-i puterile turcilor sânt Tăriile plevei.

Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai; Aleargă năvală nebună. Împrăștie singur pe câți îi adună, Cutreieră câmpul, tăind de pe cai El vine spre pașă: e groază și vai, Că vine furtună.

— "Stai, pașă, o vorbă de-aproape să-ți spun Că nu te-am găsit nicăirea" — Dar pașa-și pierduse și capul și firea! Cu frâul pe coamă el fuge nebun, Că-n gheară de fiară și-n gură de tun Mai dulce-i pierirea.

Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier Și zalele-i zuruie crunte, Gigantică poart-o cupolă pe frunte, Și vorba-i e tunet, răsufletul ger, Iar barda din stânga-i ajunge la cer, Și vodă-i un munte.

— "Stai, pașă! Să piară azi unul din noi." — Dar pașa mai tare zorește; Cu scările-n coapse fugaru-și lovește Și gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi; Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi El zboară șoimește.

Turbanul îi cade și-l lasă căzut; Își rupe cu mâna vestmântul Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul Și lui i se pare că-n loc e ținut; Aleargă de groaza pieririi bătut, Mănâncă pământul.

Și-i dârdâie dinții și-i galben-pierit! Dar Allah din ceruri e mare! Și-Allah îi scurtează grozava-i cărare Căci pașa-i de taberi aproape sosit! Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit, Să-i deie scăpare.

Și-n ceasul acela Hassan a jurat Să zacă de spaimă o lună, Văzut-au și beii că fuga e bună Și bietului pașă dreptate i-au dat, Căci vodă ghiaurul în toți a băgat O groază nebună.