Poezie · 1899

Pastel

Prin vișini vântul în grădină Cătând culcuș mai bate-abia Din aripi, și-n curând s-alină, Iar roșul mac închide floarea, Din ochi clipește-ncet cicoarea Și-adoarme-apoi și ea.

Eu cred c-a obosit pădurea, Căci ziua-ntreag-a tot cântat Și tace-acum gândind aiurea. Sub dealuri amurgește zarea, Se-ntunecă prin văi cărarea Și-i umbră peste sat.

Peste culmi încet amurgul moare Și-ntors cu fața cătr-apus Dă semne nopții din ponoare. Ea-mbracă haine-ntunecate Și liniștit din aripi bate Plutind tăcută-n sus.

Tăciunii-n vatră dau lumină; Pe drumul de drumeți sărac Mai vezi fugind câte-o vecină Să ceară cu-mprumut jaratec; Grăbit, dă roate, singuratec, Tăcutul liliac.

Și tot mai noapte-apoi se face, Păduri și ape-adorm acum; Din cer scoboar-adânca pace. Ici-colo vrun zăvor mai sună - Începe-a se zări de lună Și-i liniște pe drum.

Copiii dorm, visându-și jocul. Mai toarce mama. În curând, Pe vatră ea-nvălește focul, Încuie ușile la tindă, Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă S-aude-acum rozând.