Petrea

Urlă Petre prins de trude Și răpus de munci. Tată-său din coast-aude, Stă mirat și pari înșiră; Iar ascultă, iar se miră, Pleac-apoi pe lunci.

Ce ți-e, Petre, cu strigarea? Dat-au lupii-n oi? Isprăvit-ai, poate, sarea? Ai vătui de șarpe supte, Ori opincile-ți sunt rupte Și ți-e dor de noi?

Adormii prin vale, tată, Sub un tei bătrân. Vântul s-a stârnit deodată Și-a tot nins pe mine floarea, Până m-a-ngropat ninsoarea Și mi-a-ntrat un șarpe-n sân.

Și mă strânge, biet de mine, Parcă-i lanț de fier Învălește-ți, tată, bine Cârpe groase până-n coate, Pleacă-te-n genunchi și-l scoate Tat-al meu, că pier.

Am să-l scot eu, nu te teme, Capul să i-l crăp Dar acum n-am, Petre, vreme. Fânu-i ud pe coasta luncii, Rag de sete-n brazdă juncii, Cată să-i adăp.

Urlă Petre prins de trude, Urlă-n chip păgân. Maică-sa din cas-aude, Fir și fus și ghem aruncă Și-și găsește fiu-n luncă Șarpe-având în sân.

Învălește-ți în năframă Mâna până-n cot Că să nu te muște, mamă! Tu n-ai boi să duci la apă, Fă-mi un bine și mă scapă, Că m-a rupt detot.

Petre-al meu, tu muști țărână, Vezi, că tot visam Cum să prind eu șerpi cu mâna? Fără mână nu mi-e bine, Dar mi-e lesne fără tine, Că băieți mai am!

Urlă Petre prins de trude, Url-acum murind. Fata din grădină-aude Cu cosița despletită Și cu inima sărită Pleacă hohotind.

Și de plânset mult se-neacă Alergând grăbit Și sosește și se pleacă, Și sumeasă până-n coate, Ea din sân mirată-i scoate Brâu întraurit.

Petrea râde, fata plânge; Dar sărind de jos, Vesel Petrea-n brațe-o strânge: Poartă-l sănătoasă, dragă, Ca să-mi știe lumea-ntreagă Pe-omul credincios!