Poezie

Pierde-vară

Frunziș al pădurii bătrâne, Doinești, o tovarășe-al meu! Doinește și vântul prin grâne, Iar apa-n izvoare murmură Și spune tot, tot spune din gură, Tot spune mereu.

Sub paltin aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori ce-n grăbire s-adună Pe munți, aurită cunună La margini de cer.

Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin, Acum e cât corbul de mare, Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina Din largul senin.

S-aude pe coasă cum sună Ciocanul; pe margini de râu Poporul de pasări s-adună. E cântec de luncă, pe creste; Flăcăi ce cosesc, și neveste Prin lanuri de grâu.

Iar norii-și tot schimbă făptura, Se zbuciumă-ntr-înșii-arătări - Își cască balaurii gura; Văd cuiburi de pajuri măiestre, Și roibii cei fără căpestre Din smârcuri de mări.

Prin mare trec zmeii cu-notul; Și, iată-l, târând un copac Piticul cu barba cât cotul, Ies scroafele-mării cu puii, Și sparge-nchisorile Gruii Bâtrânul Novac.

Văd Lupul din basme, cu laba; Zmeoaice, și codu ce-l rod. Pe Greul-pământului baba Cu vraje-l ucide-ntr-o luncă, Și uite, Cal-galben s-aruncă, Iar zmeu-i sub pod.

Frumoasă-mi răsare-o Ileană, Și cântă-n cosița ei flori. Văd zânele goale-n poiană, Scăldându-se-ascunse-n pădure, Când vine-un voinic să le fure Cămășile-n zori ...

Dar iată-l cu galbene plete, Frumos, să-l ucidă de drag La sân îndrăgitele fete - Copilul, născut, al tăcerii, Ce-ți vine prin liniștea serii Și-ți șade pe prag.

Prin iarba-nspicată el vine Ieșit de sub mucede stânci; Tiptil se strecoară spre mine Și capul din iarbă și-l scoate, Dar iute s-azvârle pe coate Și-așteaptă pe brânci.

Sosește, s-apleacă de-aproape, Iar frunțile noastre s-ating; O pânză eu simt pe pleoape, Părând d-un păianjen țesută. Și-n urmă pe ochi mă sărută, Iar ochii-mi se sting.

Mi-e teamă să-l sperii; și-alene, Vrând ochii de vrajă să-i scap, Mă-ncerc să duc mâna spre gene. El simte, ștrengarul, se-ntinde Și mâna cu zâmbet mi-o prinde, Mi-o pune sub cap.

Și-n palme-ascunzând obrăjiorii Se pierde prin naltul porumb - S-amestecă dealul și norii Și-n noapte pământul se-ncheagă: Simt, parcă, topindu-se-ntreagă, Făptura-mi de plumb.

Iar vântul doinește prin grâne; Doinește tovarăsul meu, Frunzișul pădurii bătrâne, Iar apa din vale murmură Și spune, tot spune din gură, Tot spune mereu.