Profeție

Caligenes sfârșește moșia de arat;

O seamănă. Pe urmă roman adevărat

Dă goană-n urbea Romei să-ntrebe toți augurii Că da-vor zeii nobili rod bun semănăturii? În Roma, cel mai vrednic augur, Aristofil, E om cărunt, servește de când era copil, Și poate să-mblânzească și viforul cu ruga. La dânsul vine dară Caligenes în fuga,

Zicând: Aristofile, să-mi spui tu de va fi An bun și toamnă lungă, de pot nădăjdui, Să secer grâne coapte și pline-n spic? Pășește La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduiește Vrăjind; apoi mai face cu bățul său figuri; Își încruntează fruntea cu-atâtea-ncrețituri, Dă roată prin odaie și numără întruna

Pe unghii, roagă cerul cu stelele și luna; Mai face-un hocus-pocus și-odată stă pe loc; Se-ntoarce și grăiește cu tonul de proroc: De cumva e sămânța destul de roditoare

Și bine semănată, la caz dacă e soare

Și cald, pe câtă vreme sub brazde ea va sta, Pe loc ce ploi mănoase și calde vor uda

Câmpiile, îți iese sămânța toată plină;

Fii sigur că de cumva nu vei avea neghină Și alte ierbi, grâul va crește ca un râu La caz că n-o să bată furtuna peste grâu, Rupându-i paiul; însă de vei avea norocul În orice fel să-ți aperi de cerbi și vite locul, Ca nu cumva să-ți pască din grâu presupunând Că piatra nu te-o bate, nici bruma, și scăpând De paseri să nu-ți fure din boabe semănate Oricum, orice... În fine, spun zeii că tu poate Avea-vei grâu, căci anul va fi dintre cei buni; Dar ține minte bine: necopt să nu-l aduni! Atunci ți-or fi desigur grânarele înguste De-or vrea din ceruri zeii să scapi fără lăcuste!