Poezie

Sărindar

Iar Matei în baltă stete Până-n zori, în stuf ascuns, Frigul nopții l-a pătruns Și prin suflet spaimă-i dete Că pierirea l-a ajuns.

Dumnezeule-al puterii, Vezi-mă-n ce stare sânt! Fă, să scap de-acest mormânt, Depărtându-mi ianicerii, Și mă leg cu jurământ

Că scurgând această baltă, Chiar pe locul unde zac Mănăstire am să fac, Mândră, veselă și naltă, Și cu aur am s-o-mbrac.

Turcii însă-l căutară Și-altă zi, și nencetat, Iar Matei în stuf a stat Și-altă noapte, mai amară, Mort de foame și-nsetat.

Dat-ai prin Hristos, Părinte, Cele nouă fericiri! Scapă-mă de prigoniri Și-ți voi ridica, preasfinte, Tot pe-atâtea mănăstiri!

Ruga nu i-a fost primită Nici acum, și-a stat Matei Ocolit de agarei Înc-o noapte-așa cumplită, Și plângea, gândind la ei:

Vai, Părinte-al îndurării, Depărteaz-acest pahar, Și scăpând dintr-un amar, Mănăstiri voi face țării Câte slujbe-n sărindar.

Și-apoi fu, că tot plecară Nechemații venetici. Iar Matei a strâns voinici Și-a gonit pe turci din țară Și-a-ngropat și mulți aici.

Iar pe locul unde-n baltă El ascuns trei nopți a stat Sfânt locaș a ridicat Pe colin-acum înaltă, După cum s-a și jurat.

Și-apucat-a să clădească Alte nouă, rând pe rând, Și i-a dat Dumnezeu gând Într-o zi să le sfințească, Toate-același hram având.

Iar în urmă ridicat-a Un altar după altar, Domnului cel sfânt ca dar Cel din urmă dându-l gata, I-a pus nume Sărindar.