Scara

Am găsit-o ieri în prun, Dar să nu grăbiți ocara! I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: Ești nebun? Pune scara! Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urmă, pe-un cuvânt: Să se lase sărutată De atâtea ori deodată Câți fuștei la scară sânt. Sărutată Lăudat fii, Tată sfânt!

Unsprezece, spune ea; Eu zic: Bine, pe credință: Doar o fi având știință, Scara câți fuștei avea, Pe credință Asta e pierzarea mea!

Și-o sărut mereu-mereu: Orice-ați spune, orice-ați face, Nu știu cum, dar mie-mi place Să sărut așa sunt eu! Orice-ați face, Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc Pe la ei, și iată scara! Vrând să pui la cale țara, N-am de lucru și m-apuc Să-ntorc scara, Și când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuștei Uite-i, frate, doisprezece! Și-un cuțit prin piept îmi trece Împlântat de mâna ei! Doisprezece, Iacă-mi moartea, dragii mei!

A greșit, îmi spuneți voi? Cum de n-a greșit să-mi spuie Treisprezece? Să mai suie, Nu să-mi facă mai vreo doi! Nu să-mi spuie Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a știut Când vorbea din prun cu mine? Dar i-a numărat ea bine Scoborându-i și-a tăcut! Nu de mine, Mi-e de dânsa, ce-a făcut! M-a scurtat așa, știind! Dacă-i fire mincinoasă, Ce folos e că-i frumoasă? Maica mea, auzi! S-o prind Mincinoasă! N-o mai cred, s-o văd murind!