Poezie · 1924

După opt luni...

Ieri i-am văzut trecând prin Iași. Un regiment D-ai noștri! Ah, iubiți ostași, Stați un moment!

Opt luni de când nu vă mai văd Și nu v-auz, C-ați fost în iadul de prăpăd De la Oituz.

Ce iute — parc-au fost opt ani — Soldați Români, Crescurăți din plăpânzi tufani — Stejari bătrâni!

Treceați așa voioși și tineri Alt-dat’ p-aici Erați atuncea buni de gineri, — Azi, de bunici.

Ce grav și hotărât călcați Acu pe drum! Bărbați vârtoși, la chip bronzați D-al luptei fum.

Aveați ieri părul blond sau brun, Ș-azi sunteți suri, Cum e oțelul de la tun Cu crunte guri.

De sânge și de praf murdari, De crivăț arși, Aș vrea s-opresc, legionari, Al vostru marș.

Să stați o clipă să privesc Acest alai, Ce mult mai mândrul socotesc Ca-n zece Mai,

Când mă uitam cu drug și jind Cum de defilați În uniforme strălucind, Frumoși, curați

Opriți-vă!... Dar, în zadar Mă rog de voi Sunteți grăbiți. Vă-ntoarceți iar Dârji la război

Și stau năuc, sfios copil; Și-s umilit, Și mi-e rușine: că-s civil Și-așa gătit!