Proză · 1901
Idilă pascală
George Ranetti · 1 min
El poartă haine nouă, umbrele și galoși Este băiat la parte în băcănia Grancea; Și-ar vrea să aibă verva lui Barbu Delavrancea S-o 'ncînte pe Marița cu lirice gogoși.
Marița-i jupâneasă și e în Popa Nan cea
Mai precontată damă. Ce ochi căprui frumoși!
De ce-a roșit? Obraji-i par două ouă roși...
Ah, Cupidon vârât-a în inimioară-i lancea.
El îi oferă brațul, galant, și-o portocală, Și-i zice: „Fă-mi onoarea să vizităm dulapul!“ Dar dumneaei devine îngrozitor de pală...
De ce i-e galben chipu-l precum este șofranul?
Vai, și-a zărit bărbatul ce-i face semn cu capul,—
Și-o s-o smintească-n palme acasă!... Mitocanul!