Mitică

Mitică e spirituel;

Când îți trântește una el

Să știi că te omoară;

Iacă bună oară:

Dacă te vede c-un palton

Ceva mai de bonton,

Mitică te zeflemisește:

„Ai blană? Junghiu-ți mai lipsește“

Iar când te vede c-o umbrelă nouă

Și-ncepe din senin să plouă,

Mitică-ți zice, ironie crudă:

„Păcat de ea, că-i nouă și se udă!”

Pe pod când vede câte-o damă,

Mitică, foarte fin, exclamă:

„Știi că e nostimă contesa?

Dă-mi adresa!”

Mitică, în tramvai,

Strigă tot-dauna: „Frai!”

Și râde-apoi, și râde fericit:

Ce conductor tâmpit,

C-o bună glumă cum l-a păcălit!

„Ia pun-te jos“, îi zici la masă,

„Pardon, eu nu mă pun în casă!”

Zice el imediat

C-un aer scandalizat.

De-l întrebi vara ce mai face,

El jalnic glasul și-l preface:

„Mă ia cu sete și căldură

Și-s cam bolnav de băutură!“

Când trenul încă n-a pornit

Mitic-al nostru, mucalit,

Spre mașinist strigă: „Ei!.. hai!

Dă, domnule, bice la cai!”

La baie, gol ca pruncul cel din fașă, Mitică n-are nici măcar cămașă,

C-o glumă însă te-a dat gata:

„Pardon, monșer, că nu mi-am pus cravata!“ La birt l-auzi, cu vocea tunătore:

„Dă-mi, chelner „Zeflemeaua“ și o scobitoare!” De-i spui o vorbă franțuzească,

Dumnezeu să te păzească,

Zâmbind mefistofelicește,

El zice : „Or, pe franțuzește,

Ia spune-mi, te rog, amice,

La tirbușon cum se zice?”