Poezie · 1901
Poet și bărbier
George Ranetti · 2 min
— Poem dramatic —
Bărbierul
Ei n-am în mâini o liră,
nu gem scrâșnind spre cer,
Poete, eu sunt numa!
un simplu, bun bărbier;
Dar tu, făuritorul
de gingașe idile,
Nu-ți arunca disprețul
nici artei mele vile.
Căci știi, vai! știu,
ți-e groază de arta mea, poete;
De-aceea lași să crească
a tale negre plete,
Și de albastre visuri
mai beat decât de rom,
Stai sus de-asupra noastră,
modern Avesalom!
Precum picior nu calcă-n
pădurile vergine,
Așa a mele foarfeci
cu totu-ți sunt străine.
Ah! vin-poete dragă,
să ne-mpăcăm, te-ndură,
Talentu-mi îți promite
o splendidă frizură.
Poetul
Mărturisesc că Muza
Mă-ndeamnă să nu viii
Ca ori ce mușteriu
Pe la „Briciul lui Cuza“.
Oroare am de foarfeci
De când mi-au forfecat
Volumu-mi, azi mâncat
În librării de șoareci.
Cum lui Samson puterea
Îi sta ascunsă-n păr,
Și mie-ntr-adevăr,
Ori ce mi-ar spune Gherea,
Mai bine-mi stă cu plete
Iar versul cântător
Îmi curge mai ușor,
Ș-așa plac eu la fete!
Bărbierul
La apostrofa-ți crudă,
răspund cu vocea calmă:
Când te-ar vedea iubita-ți,
poete, tuns ca-n palmă
Al fi iubit cum tocmai
Leandru fu de Hero
Și-n veci blagoslovi-re-ați
mașina dublu-zero.
Poetul
Absurda ta reclamă
Nu m-a convins deloc;
Să nu fiu dobitoc,
C-apoi te-njur de mamă!
Tu le insulți pe fete!
Cum să mai am eu șic,
Când ca orice mojic
Voi renunța la plete?
Te-asigur, o! bărbiere,
Că ești disprețuit
În chip nenchipuit
De oricare muiere.
Bărbierul
Așa au fost poeții
naivi întotdauna...
Ei bine! păru-acela
ce tu-l compari cu luna,
Acel păr blond, pe care
îl cânți ca un nebun,
Părul iubitei tale, poete,
— vrei să-ți spun? —
Frumosu-i păr ce pururi
vrăjit ți-nspiră Muza,
E cumpărat în rate
de la „Briciul lui Cuza“!!!
Poetul
Oroare! Blasfemie!
Damnat să fii de cer!
Distrus-ai, o! bărbier,
A vieți-mi poezie !
Biet visu-mi se usucă
Precum un trandafir...
Vai! părul ce admir
Și-l cânt e...o perucă!
(Poetul leșină; iar perfidul bărbier profită de ocazie pentru a-i administra o tunsoare cu mașina trei-zero.)