Poezie · 1920
Nu mai plânge...
Ion Bentoiu · 1 min
Grele vremi și grea povară
Peste noi și biata țară,
Moș Ioane din Seimeni!
După ani de pribegie
Casa ți-o găsiși pustie,
Câmpul—buruieni.
Ți-i ograda năruită,
În coșar tu n-ai o vită,
N-ai un câine ’n bătătură.
— Of, așa-i, așa-i nepoate,
Cum se duseră cu toate,
Par-că nici nu fură...
Rău te scurmă-n suflet dorul,
Ca să-ți vezi din nou feciorul
Cel voinic ca un stejar;
Dar ți l-a-nghițit mormântul,
Crucea lui o bate vântul
La Topraisar.
Biata nora și nepoții
Azi îndură greu cu toții
Griji, necazuri și nevoi.
Nu-i mâncare, nu sunt lemne,
C-au venit acum, pe semne,
Zilele de-apoi.
Greu la deal și greu la vale!
Care-i rostul vieții tale,
Biet bătrân cu pașii rari?
Câți zadarnic spre icoane —
Nu mai plânge, Moș Ioane
Din Seimenii Mari.