Poezie · 1920
Poezii/4
E noapte cu vânt și cu ploaie,
Gem pomii de vântul tomnatic;
În mantia-mi neagră prin codru
Călare eu trec singuratic.
În goană mă poartă fugarul,
Dar gândul aleargă mai iute —
La casa iubitei mă duce
Pe aripi de vânt nevăzute.
Lătrând mi se gudură câinii
Și slugile calea-mi arată.
În sunetul vesel de pinteni
Urc scările-n goană turbată.
Odaia plutește-n lumină,
Ce cald, ce mireasmă plăcută!
Iubita mă strânge la sânu-i
Și dornic apoi mă sărută.
Dar vântul vuiește prin frunze
Și tainic stejarul îmi spune:
«Nebun călăreț, oare ce vrei
Cu visele tale nebune?...»