Aseară

Aseară, gândul meu era un solitar, Chilia lui, castelul meu de vise ; Și mă miram cum poate ca să fie Chilie, un castel de vise.

Și viața lui curgea mereu pustie, Inconjurat de neguri și abise, Și viața lui era necercetată De nici o inimă curată ;

Și viața lui curgea Făr' de dureri sau bucurii în ea. Aseară, gândul meu n-avea aripi să zboare Și mă miram cum poate O pasăre născută călătoare Să nu mai caute să zboare. Stătea închis, cu aripile grele, Înzăbrelit în viața lui pustie De nențelesul visurilor mele. Aseară, gândul meu era un mort uitat, Un mort uitat, de oameni nengropat, Și mă miram cum poate ca să fie Un mort atât de mult uitat. El singur sta-n odaia lui pustie; Și nu ardeau nici lumânări de ceară La căpătâiul mortului aseară, Nici cântece de mort nu răsunau, Dar numai triste, clipe lungi treceau. Aseară, vai! a fost o seară tristă, De iarnă-ntârziată-n parcuri moarte, Pe-alei întortocheate și deșarte. Aseară, nu gândeam, Aseară, nici nu-nțelegeam De ce nu pot gândi la tine, dragă, La iarna care trece-nfrigurată ; Ori la atâtea lucruri cari odată În jurul meu clădeau o lume-ntreagă ? Vai, obosit, nimica nu voiam, Bătea mai trist, mai rar inima mea, Și numai ea plângea... Și-aseară, plânsul ei, eu nu-l înțelegeam.