Iulie

Un drum de țară lung, Din loc în loc, Fantastice troițe, Sub soarele de foc, Și-ntind schiloade brațe obosite De arșița de iulie chinuite.

Noi mergem amândoi pe drumul lung, Dar de căldură nici nu mai simțim, O! nici de unde am pornit, Dar mai ales nici unde ne oprim, Vom merge-așa La nesfârșit, Printre troițe schilodite De ploaie și de vânt, De soare și căldură.

Vom merge-așa, mereu, pe negândite, Cu trupurile tot mai obosite, Vom întâlni un han, departe, poate, Ori poate o fântână, Dar ce ne pasă? Mergem - Și arșița ne-apasă, Și poate arșita ne mână Spre-un han, departe, ori către o fântână; Deși doar altceva ne-o fi făcut Să mergem pe un drum tăcut Și plin de-atâta soare, Care ne arde, care ne dogoare.

Ne ducem legănându-ne greoi, Cu gândurile moarte-n noi, Cu trupurile obosite, Ca și troițele ce par, Pe drumul înălțat pe nesimțite, Că suie fiecare un calvar.