Poezie · 1915

Cetatea Neamțului

Pădure adâncita s-agață pe munte, în față pe-o culme Cetatea. Pustiu singuratec și tainic sub albă fășie de lună, Zidire răzleață cu negre prăpăstii în preajmă, Din glorii străbune atâta-i! Atât e din râvna străbună! O strajă de taină în juru-i fac negrele falduri de umbră.

Din Criș, dinspre Tisa, departe, ecou-i aduce, sfătosul, Un gemăt de frate,-mpilatul, și scrâșnet de fiare dușmane... Dar n-are nici brațe nici arme... Ozana ar ști de-a lor soartă!... Un vaiet de cobe al buhnei dă veste de gloria moartă, Și straja de taină o străbate și taie și faldul de umbră...