Poezie · 1915

Dojană

Te făcuseși nebunatic, Gândule, vezi? o știu bine. Tu-nțelept atâta vreme... Ca oricine?

Pentru zilele-ți strivite După nopți de meditare. Vruși să cauți — fie o clipă! — Răzbunare?

Pentru doruri fărâmate — Poate da, cu a ta vrere! — Ți se-ngăduie, crezut-ai, Mângâiere?

Nu, nu, nu! Sus al tău cuget, Tot mai sus pe-a minții clină, Fără șovăire-n cale, Spre lumină!

Iar călăilor, osânda Numai într-un gând să-ți fie: Tu le dași un suflet, dânșii? — Moarte ție!