Ruga

O, lună! Doamna nopții și-a viselor senine, A omeniri duse și-a celei care vine Aprinzu-le iubirea l-a tale blânzi văpăi... Tu, dorul meu din urmă, tu visul meu dintâi!... Revarsă pe-a mea minte seninul razei tale, Împrăștie uitarea lăsată, pale, pale, Pe vremurile duse a zilelor senine... Scânteie fără umbră și clipă fără mâine!... Pe raza ta de pulberi să-mi urc la tine gândul, Nesocotind pe mâine, prezentul nevăzându-l, Din vremi de-odinioară să pot sa sorb o clipă — Cât fluturul de noapte-ar bate din aripă! O clipă de odihnă din visuri fericite Străbate-ar ea un fulger cărări nemărginite, De luptă fără preget, de dorul de-a nu fi!

O clipă n-aș simți-o durerea de-a trăi!