Poezie · 1915

Serenadă

Vin, iubite, în gradină Luna-i plină Vino, vino fără greș: Pe cărări albe de lună Rătăci-vom împreună Și ne-o ninge Albă floarea de cireș.

Vom privi-ndelung prin stele Ca mărgele Aruncate-n bolți albastre, Cum luceafărul statornic Pururi singur, pururi dornic, Ține calea Lunii și privirii noastre

Amintirile ne-om spune Ne-a răpune Plânsul, dorul celor duse, Și uitare împreună La Luceafăr și la Lună Căuta-vom Leac durerilor apuse.

Iar foșnind încet din frunză Să pătrunză Vântul de s-a-ncumetă Și speriată mă voi strânge Lângă tine... s-or atinge Să mă aperi Buzele-ți de fruntea mea.

Vin, iubite, în grădină Luna-i plină Ninge floarea de cireș, Pe cărări albe de lună Noi căta-vom împreună Mângâierea Fericirii fără greș.