Poezie · 1915

Vedenie

Umilit, învins se pleacă Iarăși la genunchii ei, Rugător... Astfel odată Sta el la genunchii mei.

I se tulbură privirea Buza-i tremură... ce vrea? Spăimântat s-aruncă-n laturi, Palidă se face ea.

Între dânșii fuse o umbră, Acea umbră eram eu... Curg șiroaie pe obrazu-mi Îmi alungă somnul greu.

Fuse-un vis? — De ce plâng dară? Iar un glas îndepărtat: „Cata-n veci ca să înșele Cine-odată a înșelat”.