Poezie

Carol Robert

Stăpânul țării feudale Râdea de Basarab, pe cale Venind cu sutele de-arcași Turnați în zale, Ce-i pentru-acești viteji ostași O țară largă de trei pași?

Sărmanul vodă, cum îl cheamă, O fi-n pământ acum de teamă! Ce minte-o să-l învăț! Să-l fac Să ție seamă Că eu sunt eu, și nu mă-mpac C-un biet ca el, cioban sărac!

Uitat-a că-i născut să fie Păstor de oi și slugă mie? De barbă însă am să-l scot Din vizunie. Ce câini îl apără? Socot Să-l spânzur eu cu câini cu tot!

Curând, flăcăi! E plin paharul! Auzi ce-mi scrie-acum tâlharul Dar cine crede el c-ar fi Maghiarul? Și regele râzând s-opri Și-aceste vorbe le citi:

Mărite crai! Îți spui prin carte, Că vecinic dinspre-a noastră parte Vrem binele! Suntem cei foști Și mai departe Și-acum tu uiți că ne cunoști Și-alergi în strângere de oști!

Eu sunt mai slab. Zic eu de mine. V-am dat hăraci, că se cuvine, Pe plac eu multe v-am făcut Să fie bine. Voi Severinul l-ați bătut: Vi-l las, măcar eu n-aș fi vrut!

Dar o rugare eu ți-aș face: Să mi te-ntorci în bună pace, Să te ferești, măria ta, De drumu-ncoace. Că mai pe-aproape de veți da Nici unul viu nu veți scăpa!

De hohote vuit-a malul; S-a dat cu spaimă-n lături calul Lui Robert. Tomo, fii stăpân Că-ți pierzi Ardealul! Nu-i prost românul că-i bătrân, E prost că-i minte de român!

Și-așa râzând, în zi de vară, Frumoasele lor oști intrară Adânc prin munții românești, Adânc spre țară. O, nu ți-aduc vulturii vești, Roberte,-n drum ca să te-oprești?

Căci iată, colo la strâmtoare, S-aude-un corn de vânătoare Și multe-apoi, chiuituri Răsunătoare. Se umple codru-ntreg de guri Și ies românii din păduri.

Jucându-și coiful alb pe creste Ei vin, și nu le prinzi de veste, Năvalnic cad și iuți răsar Ca din poveste. Ei intră-n desetul maghiar Și unde-ajung, îl lasă rar.

O, bieți maghiari, striviți în vale! Ce mândri-ați mai venit pe cale, Atâtea sute de arcași Turnați în zale! Cum pier acum acești ostași În țara largă de trei pași!

Și, fala lor uitând-o toată Mureau zdrobiți, și ca să poată Să-și scape capul, rupți și goi Fugeau în gloată. O, și la ziua cea de-apoi Vor râde-aceste văi de voi!

Tu-n gând bolboroseai o rugă Și nu gândeai decât la fugă, Și-n spate, rege, tu ți-ai pus Vestmânt de slugă Un gând nebun mi te-a adus Și-acum te bate Cel-de-sus!

Venit-a Dumnezeu să certe Mândria ta, Carol Roberte! De nimeni n-ai voit s-asculți, Cel Sfânt te ierte! Din pilda ta cunoaștem mulți Că știu și regii-umblă desculți!