Poezie · 1900

Faptul zilei

George Coșbuc · 2 min
Ca lacrima-i limpede cerul Și-aproape de ziuă. Frumos Stă-n mijlocul bolții Oierul, Luceafăru-i gata s-apuie, Iar Carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos.
Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge Ca-n cupă s-o bei.
Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere, A umedei nopți.
Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată Pe-albastrele păduri.
Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării S-apropie-ncet.
Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie, Se urcă pe culmi.
Din stânga, din dreapta, din față, Din râpi și pe-o sută de căi, Ies dungi plutitoare de ceață Și-n cale s-adună cărunte Târându-se-alene spre munte De-a lungul prin văi.
E-n flacără bolta senină, Și fără-ntrerupere-acum Se varsă tăcută lumină, Se varsă grăbită, se-ntinde Pe dealuri, pe coaste, s-aprinde Pe șesuri, pe drum.
Și parcă străbate-o săgeată De-a lungul câmpiilor reci - O dungă de soare s-arată, Și-i crește pe șesuri lucirea, Și iată-l în toată mărirea Puterii pe veci!
Murmurul din dealuri pătrunde Prin văi, și din vale-n păduri; Ca-n farmec, eu nu știu de unde E plin de mișcare pământul, Și cântă și codrul și vântul Și-o mie de guri.
Ici oameni cu coasa pe umăr, Și fete cu secerea-n brâu, Iar gloata cea fără de număr A celor de-o sută de neamuri Se joacă-n arinii cu ramuri Întinse pe râu.
Și care, și turme-n pripoare Pe umede coaste răsar - Sunt toate-ale tale, tu Soare! Făptură tu dând dimineții, Ești singur ființa vieții Și-al lumii altar ...

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere