Poezie
Furtuna primăverii
George Coșbuc · 1 min
Precum aduce-n sîrg cu sine
Spre țara de-unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oștiri străine,
Așa vedeam un vînt grăbit
Cu norii după el cum vine.
Urlînd le cîrmuia cărarea
Purtîndu-i în năvală orbi,
Părea că varsă-ndepărtarea
Și mii de lupi și mii de corbi
De-a valma să-nspăimînte zarea.
Silit-au codri mari să mugă
Și-n turn, de unde-i supăra
Al clopotelor cînt de rugă,
Trăsniră, și-un potop era
Urgia ce-au făcut-o-n fugă.
Cu ei o noapte-nfricoșată
Ca iadul peste văi trecu:
Dar însăși parcă-nspăimîntată
De-atîta spaimă ce făcu,
De-abia veni, pierind deodată.
S-a dus cum a venit. Departe
Spre-adîncul orizont s-a dus
Și spaime-acum pe-acolo-mparte.
Și iar s-a luminat pe sus
Și rîde soarele lui marte !
(1906)