Poezie

Mortul de la Putna

Iar la Putna-n mănăstire, Noaptea, din tăcut mormânt, Iese-n plină strălucire Ștefan cel viteaz și sfânt. Lespedea ce-au pus-o popii Peste groapă,-ncet se dă Îndărăt și-n fundul gropii Ștefan plin de pace stă. Dar se nalță-ncet eroul Deșteptat din lungu-i somn, Luminat e-ntreg cavoul Și sumeț viteazul domn.

Albu-i coif străluce-n lună Iar pe zale-i joacă zări De lumini ce se-mpreună Ca-ntr-un basm cu arătări. Lunga suliță și-o poartă Răsucind-o-n mândru chip Eu credeam că-i umbră moartă Ce se mișcă pe nisip, Dar e viu! Acum ridică Ochii săi, parc-ar lăsa Peste-o oaste inimică Toată vrăjmășia sa.

Apoi stă plecat și-ascultă; Poate-aude spre Hotin Vuiet și-alergare multă De poloni și turci ce vin, Poate-aude oști tătare Și năvală peste Prut, Ori sosind din depărtare Peste munte i-a trecut Regele Matei! Voi cete De cazaci și de secui, Dumnezeu acum vă dete Gata iar pe mâna lui!

Sună zornăit de zale, Strigăt mare de război, Ard Moldova noastră-n cale Câți dușmani și vechi, și noi. Ștefan tremură-n mânie. Iese din tăcutul schit Luna-n ceruri, argintie, Cu nori negri s-a-nvelit, Și cumplit din bucium sună Ștefan vodă; ca un nor Ies oșteni și iuți s-adună Roată lângă domnul lor.

Iat-o, oastea lui voinică, Toți cei buni și tari ai săi! Ștefan spada și-o ridică Și pornește-n sârg spre văi, Luna tot mai mult s-ascunde, Tot mai negri nori plutesc Și din văi grozav răspunde Buciumul moldovenesc. Se tot duce, duce-n noapte Zgomotul în jos spre Prut, Mai lăsând în urmă șoapte Din furtuna ce-a trecut. E pustiu la mănăstire, Gol mormântul cel deschis!

Toate-au fost o nălucire, Toate repezi ca-ntr-un vis. Nu știu bine-n care parte, Ștefane, te-ai dus cu oști, Știu că tu te-ai dus departe, Și dușmanii ți-i cunoști! Bate-i ștefane, părinte, Spulberă-i de pe pământ: Chiar și mort învață-i minte, Cine ești și-ai tăi ce sânt.