Pomul Crăciunului — George Coșbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu, Pădurea iarna doarme, c-așa vrea Dumnezeu.

Și numai câte-un viscol o bate uneori,

Ea plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Și tace-apoi și-adoarme când viscolele pier. În noaptea asta însă vin îngerii din cer

Și zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad, Și cântă-ncet; și mere și flori din sân le cad.

Iar florile s-anină de ramuri până jos

Și-i cântec de lumină și-așa e de frumos!

Iar brazii se deșteaptă, se miră; asta ce-i!, Se bucură și cântă cu îngerii și ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu, Dar uite ce-ți trimite dintr-însa Dumnezeu.

Un înger rupe-o creangă din brazii cu făclii Așa cum a găsit-o, cu flori și jucării.

Departe într-un staul e-n fașe-acum Isus Și îngerii, o, câte și câte i-au adus!

Dar el e bun și-mparte la toți câți îl iubesc – Tu vino și te-nchină, zi: „Doamne-ți mulțumesc”.

(Albina, Anul VI, Nr. 12/1902)