Poezie

Zâna pădurii

—"Iar mura-ntr-adins o făcu pe pământ Sălbatica Zân-a pădurii, Căci ochii ei negri asemenea sunt Cu negrele boabe-ale murii. Iar unde e mura, sădită de ea, Pot merge neveste și fete, Flăcăilor însă vederea le-o ia Și junghiuri prin cap le trimete!

Și zmeura-anume-o făcu pe pâmânt Sălbatica Zân-a pădurii — Obrajii ei rumeni ca zmeura sunt, Obrajii și rumenul gurii. Iar pe-unde sădește ea zmeură-n văi Pot merge femeile-n pace, Dar floarea din față le-o ia la flăcăi Și galbeni ca faguru-i face.

Iar mușchiu sub brazi într-adins l-a lăsat Sălbatica Zân-a pădurii, Ca mușchiul de moale e caldul ei pat, Acolo sub umbra răsurii, Iar pe-unde e mușchi, e pe-acolo și ea: Pot merge să șează copile, Flăcăilor însă odihna le-o ia De pier și se-ngroapă cu zile!"

—"Ei, parcă pe Zână eu nu știu s-o-nșel! Neveste și mură să fie! Eu stau pe potecă și-ațin frumușel Cărarea la fete-n câmpie, Iar când o să văd eu că Zâna mi-e rea Și-mi fură tăria făpturii, O prind prin păduri și-o sărut și pe ea Pe hoața de Zân-a pădurii!"