Poezie · 1924

Armistițiul

Tac gurile de tunuri. Bogatul Morții praznic Le-a îmbuibat, firește, ș-acum sătule tac. Tac gurile de tunuri, și-mi pare că-i obraznic, În loc d-al bombei urlet sinistru și năpraznic, S-aud vibrând în vale un glas de pitpalac.

Tac gurile de tunuri. Vorbește îns-o gură, E Pacea cu dulci șoapte, ispititor de dulci: — „Ai să-ți revezi nevasta, copii-n bătătură, Porumbul în hambare și vitele subt șură, Ș-ai să mănânci, băiete, să cânți și să to culci!”,

Tac gurile de tunuri. Da-n castan din tranșee E-un glas azi mai puternic decât aceste guri, Mai tare ca romanța dulceagă de femeie A Păcii ce încearcă în stâncile Tharpee S-azvârle Capitoliul zidit d-a ei bravuri,

Vorbește glasul Urii: — „Să răzbunați morminte! Cotropitoarea cizmă a liftei a trecut Brutală peste ele, pe locurile sfinte În care-ți dorm, băiete, o soră, un părinte! Tac gurile de tunuri. Dar Ura n-a tăcut.