Liniștită, da-ndrăcită

După ce-am gonit, Cum v-am povestit, P-al ei pretendent, Prea impertinent, Mi-a fost tare teamă De-o lugubră dramă. Anume-mi fu frică Că juna pisică Sensibila-mi fiică, Se va spânzură Cu roșia panglică Ce la gât o poartă. Vai, pe Miau a mea S-o văd mâine moartă?! O așa durere Cu greu se suportă Deci, ca prevedere, I-am luat panglicuța. Însă pisicuța E mai înțeleaptă Decât al său tată. Iat-o consolată Și alt mire-așteaptă. Necazul de-amor E moft trecător, E-o boală ce trece Cu lăptișor rece.

Scumpa-mi Domnicioară Nu, nu se omoară. Însă, hotărât, Ea îmi poartă pică. Se uită urât La mine, și-mi strică Tot de pe birou, Iar de anul nou Mi-a făcut cadou O zgârietură Pe-obraz lângă gură. Domnișoara Miau Ma silit să stau Patru zile-n casă; C-ar fi zis amicii, De m-ar fi văzut, Că isprava asta Nu e a pisicei, Ci că... m-a bătut D-anul nou nevasta!?! Fiindcă, vă spun franc: Mai bine să cazi Chiar de pe Mont-Blanc, — Mai rea-i căzătura De-o să cazi în gura „Prietenilor“ de azi.