Primă-vera

E tinerețe-n atmosferă, Natura intră-n altă eră... Chiar cea din urmă tombateră Își pune flori la butonieră, Flori de pădure nu de seră. Sângele circulă-n arteră Cu o viteză ce disperă; Chiar soața cea mai austeră Ar deveni o adulteră, Dar o oprește-o barieră: Privirea rece și severă A dumnealui — cruntă panteră!

A re-nviiat orice dipteră; În Firea 'ntreagă-l o zaveră! Pletosul bard, ce 'ntr-una speră O gloriolă efemeră, Își ia din cui lira-i lejeră, Și-ntr-o poemă somniferă, Își cântă scumpa lui chimeră, — Plesni-i-ar burta de holeră!

Detest pe orice mamiferă Ce-n viața-așa de pasajeră Îmbrățișeaz-o carieră Atâta de nefructiferă. Când n-au tutun în tabacheră, Poeții noștri-ades s-oferă Ca paji la câte o menajeră Bătrână foc, dar rentieră...

Dar Muza, vai! nu-mi mai sugeră (Sau, dacă vreți, nu-mi mai conferă, Căci vorbele-astea nu diferă) O altă nouă rimă-n „eră“; Deci v-adresez o kalimeră, Iau sticla de pe etajeră Și beau o cupă de maderă, Ce cu deliciu se digeră.