Sonet — George Ranetti

D-rei Kara de la Hugo

Caraulă neclintită stau în stalul meu, o Kară! Caragiale, știi, ar râde dacă m-ar vedea așa, Ca ramolisment drept pildă omeniri-ntregi m-ar da; Caragheorghevici, desigur, m-ar goni în brânci pe scară.

Caraimanul chiar să cadă peste mine tot voi sta! Carombolul cel mai groaznic, cea mai groaznică ocară Caracudele să-mi facă; spuie-mi chiar un: „hai te cară Caracatiță infamă!” — nu mă voi intimida!

Carada de-ași fi, ți-aș pune la picioarele-ți șarmante Caravane înțesate cu mărgean și diamante,

Caramele și fisticuri... Și atunci, ah, mia cara,

Carantina lumei rele m-ar lăsa nepăsător, — C’Araratul, munte biblic, aș sta mândru, sfidător. — Caraghioasă ar rămâne gura lumei, rea, flecara!