Poezie · 1920

Cântece/5

Ion Bentoiu · după Heinrich Heine · traducere · 1 min
În viața mea întunecată, Lucea un chip odinioară; Iubitul chip s-a stins acuma Și noaptea neagră mă-nconjoară.
Când stau copii la-ntuneric Se simt cuprinși de-ngrijorare Și vrând să-nvingă-n suflet teama Încep atunci să cânte tare.
Un biet copil pierdut în noapte Eu cânt cu glasul tremurat; Frumos deși nu-mi este cântul De teamă totuși m-a scăpat...

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere