Poezie · 1915

Unda trece...

Pe oglinzile de apă Se întinde mlădioasă Chipul soarelui să-l prindă Salcea-n frunză de mătasă.

De-a ei umbră ca să scape Gârla zi și noapte-aleargă... Tot astfel și vremea fuge Urma jalei să ne-o șteargă.

Dar zadarnic: Când nu-s frunze Însăși creanga umbre dă... Fugi tu apă și voi vremuri, Unda trece, umbra stă!